Sari la conținut.

Arhiva pentru Iunie 2013

Campioane şi la under 16

Scris în 11 Iunie 2013.

Baschetbalistele de la CN „Mihai Eminescu” au învins CSŞ Craiova în finala Campionatului Naţional

Fetele de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Oradea şi-au apărat titlul cucerit anul trecut la under 15 şi s-au încoronat duminică din nou campioane naţionale la under 16. Baschetbalistele orădence au început turneul cu o victorie în grupă cu CSS Craiova, scor 68-56 şi au încheiat-o tot cu un succes în faţa oltencelor. De data asta în marea finală, care s-a dovedit mult mai strânsă decât confruntarea din grupă. „Eminescienele” s-au impus cu 65-58 (23-13, 11-18, 11-18, 20-9) într-un meci cu dese răsturnări de situaţie. „Au dovedit tărie de caracter şi valoare. O echipă slabă n-ar fi reuşit să revină pe final, pentru că în sfertul patru fetele noastre au remontat o diferenţă de şapte puncte şi apoi s-au distanţat la opt puncte. Bravo lor!”, a spus Mirela Casetti, inspector la DJST Bihor.

În echipa campionatului

Antrenoarea Suzana Onaca era extrem de fericită pentru performanţa reuşită. „Satisfacţia este deosebită când câştigi un titlu naţional, mai ales vine după cel cucerit anul trecut la Ploieşti. A fost nevoie de multă muncă pentru a îzbândi din nou. În finală am avut cel mai greu meci şi am obţinut o victorie frumoasă. Am avut parte de un traseu mai dificil ţinând cont că grupa din care am făcut parte a fost mai puternică, drept dovadă finala care a opus Oradea şi Craiova. Mulţumim pentru sprijinul oferit de Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret şi voluntarilor pe care i-am avut în jurul nostru”, ne-a declarat antrenoarea.

În afara titlului, orădencele au punctat şi la individual, Peter Timea fiind desemnată MVP-ul turneului. Timea alături de Maria Ciordaş au fost incluse în echipa turneului.

Antrenoarea Suzana Onaca a mizat pe următoarele jucătoare: Maria Ciordaş, Peter Timea, Adelina Şerb, Monica Anghel, Vanesa Dimoftiu, Diana Moldoveanu, Romana Caba, Monica Hadade, Renata Rus, Daria Gavriş, Orban Nicolett şi Podilă Denisa.

Patru dintre ele, Peter Timea, Maria Ciordaş, Adelina Şerb şi Diana Moldoveanu, fac parte din lotul naţional U16 pentru Campionatul European din Portugalia (1-11 august), antrenoarea prncipală fiind orădeanca Suzana Onaca.

Rezultatele orădencelor:

În grupă

CN Mihai Eminescu – CSS Craiova 68-56

LPS CSS Satu Mare – CN Mihai Eminescu 42-61

CSS Al. Ceusianu Reghin – CN Mihai Eminescu 55-58

Semifinala

CN Mihai Eminescu – CSS Ploiesti 48- 40

Finala

CN Mihai Eminescu – CSS Craiova 65-58

Sursa: Bihor Online

Baschet juvenil - CN Minhai Eminescu şi-a păstrat titlul naţional

Scris în 10 Iunie 2013.

Finala Campionatului Naţional de baschet U16, desfăşurat la Arena Antonio Alexe din Oradea s-a încheiat ieri cu finalele. La băieţi s-a impus U Mobitelco Cluj-Napoca, iar la fete, echipa Colegiului Naţional Mihai Eminescu.

Fetele orădene, pregătite de prof. Suzana Onaca au învins în finală formaţia CSŞ Craiova, scor 65-58 (pe sferturi: 23-13, 11-18, 11-18, 20-9), după un joc tensionat, cu numeroase răsturnări de situaţie. CN Eminescu încheie pentru al doilea an consecutiv pe prima treaptă a podiumului în cadrul Campionatului Naţional, în 2012, baschetbalistele orădene câştigând la Ploieşti, finala naţională rezervată categoriei U15. În finală, antrenoarea Suzana Onaca a mizat pe: Maria Ciordaş (15 puncte), Monica Anghel (5), Vanesa Dimoftiu (4), Peter Timea (18), Mădălina Şerb (21), Monica Hadade (2), Daria Gavriş, Nicoleta Orban, Diana Rus, Alexandra Moldoveanu, Denisa Podilă, Ioana Caba. "E greu să realizez, deocamdată, acest succes, după atâta muncă, dar important este că după ce anul trecut am devenit campioane la Ploieşti, acum am câştigat şi acasă. Fetele au muncit mult pentru acest titlu şi au demonstrat că baschetul feminin din Oradea are perspective " - a declarat prof. Suzana Onaca, antrenaorea formaţiei campioane. Două componente ale CN Mihai Eminescu, Maria Coridaş şi Timea Peter au fost selectați în formaţia ideală, iar prima a fost declarată MVP-ul turneului final.

Autor: Peti Boroş; Sursa: Crişana

Înapoi la conținut.